BIFE-SIM 2020, O INCURSIUNE INEDITĂ ÎN LUMEA MOBILEI!

Romexpo, în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) și CCIR organizează, în perioada 17-20 septembrie 2020, în Pavilioanele B1 și B2, cea de-a XXIX-a ediție a BIFE-SIM – Târg internațional de mobilă, echipamente și accesorii.

Producătorii, importatorii și distribuitorii de mobilier vor propune publicului larg în cele 4 zile de târg soluții ingenioase și practice care să poată satisface toate cerințele unui design interior plăcut. Vizitatorii vor descoperi la BIFE-SIM modalități noi de a-și organiza mobilierul în funcție de condiționările de spațiu, de numărul de persoane care îl utilizează sau de poziția lui în interiorul casei.Cele șase saloane tematice vor facilita accesul vizitatorilor în zonele care îi interesează în mod deosebit şi care le vor permite să facă alegeri informate şi inspirate:

  • Salonul Clasic;
  • Salonul Design;
  • Salonul Confort;
  • Salonul Bucătării;
  • Salonul Decorațiuni și Corpuri de Iluminat;
  • Salonul Echipamente, Mașini, Utilaje, Materii Prime și Accesorii;

BIFE-SIM 2020 va cuprinde și întreaga ofertă de echipamente și utilaje pentru industria lemnului destinată eficientizării fluxului de producție și implementării de noi tehnologii.

De la ediția din 2020 nu vor lipsi nici demostrațiile practice ale producătorilor, care vor arăta vizitatorilor procesele tehnologice prin  care trec una sau mai multe bucăți de lemn, pentru a deveni piesă de mobilier care să se potrivească ambientului fiecărui cămin.

BIFE-SIM a depășit an de an atât așteptările vizitatorilor, cât și pe cele ale companiilor expozante, devenind un etalon al manifestărilor în domeniu pe plan național și internațional.

Ce a insemnat BIFE-SIM 2019?

  • 4 zile de eveniment
  • 238 expozanti din: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Danemarca, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Moldova, Polonia, Romania, Spania, Turcia, Ungaria;
  • 23.913 metri pătrați suprafată expozițională ocupată;
  • 6 saloane tematice: Salonul Clasic; Salonul Design; Salonul Confort; Salonul Bucatarii; Salonul Decorațiuni și Corpuri de Iluminat și Salonul Echipamente, Mașini, Utilaje, Materii Prime și Accesorii;
  • evenimente conexe cu un impact major in industria mobilierului din Romania
  • lansări de produse noi pentru majoritatea companiilor expozante
  • mii de clienți au plasat cereri de ofertă la BIFE-SIM, care s-au concretizat în comenzi.

Program de vizitare

17-20 septembrie 2020: intre 10.00-18.00